Istoric Galați

    Galați este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. Se află în apropiere de frontiera triplă sudică cu Republica Moldova și Ucraina. Conform ultimului recensământ din 2011, populatia orașului era de 249.732, fiind al 8-lea oraș din țară ca număr de locuitori.

Municipiul Galati este situat în partea de sud a Moldovei, în Valea Siretului, străbătut de Dunărea. Este situat în zona estică a României, în extremitatea sudică a platoului Moldovei, la 45° 27′ latitudine nordică și 28° 02′ longitudine estică. Situat pe malul nordic al Dunării, ocupă o suprafață de 246,4 km2, la confluența râurilor Siret (la vest) și Prut (la est), lângă Lacul Brateș, la circa. 80 de kilometri de Marea Neagră. Cel mai apropiat oraș este Brăila, la doar 15 kilometri spre sud. Galațiul se află la întâlnirea celor 3 provincii istorice ale României: Muntenia, Moldova și Dobrogea. Orașul și portul se desfășoară ca un vast amfiteatru cu diferențe de nivel de la 3 până la 55 de metri. Orașul se întinde pe trei terase: Valea orașului, cu altitudine între 3 – 7 m și altele două, trasate aproape în formă de evantai; prima cu o altitudine între 20 – 25 m (nucleul orașului medieval, actualmente centrul orașului) și a doua cu altitudini care depășesc 40 m (orașul modern). Viața comunităților umane a fost influențată în mod direct de către Dunăre, cel de-al doilea fluviu din Europa ca lungime (2.850 km), cu un debit mediu pe acest sector de 6.199 mc/s, după ce primește în amonte apele râului Siret cu un debit mediu de 225 mc/s (cel mai mare afluent de pe teritoriul românesc). Fluviul își continua drumul spre Marea Neagră după ce primește, în avalul porturilor din Galați, apele râului Prut, cu un debit mediu de 86 mc/s. Debitele Dunării au o variație importantă, în funcție de anotimp și an, cu valori maximale în luna mai (18.000 – 19.000 mc/s) și minimale in cursul verii (2.000 – 2.450 mc/s). Datorită șenalului adânc până în zona orașului Brăila, Dunărea este declarată maritimă.

Primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați s-au găsit pe malul estic al bălții Mălina (în nord-vestul municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni, unelte confecționate din stilex și os, datând din neolitic. Tot în această zonă, de data aceasta pe malul sudic s-a descoperit un sceptru de piatră aparținând culturii Coșlogeni din perioada de sfârșit a Epocii Bronzului. Orașul s-a dezvoltat pe bazele unei străvechi așezări dacice, existente în secolele VI-V î.Hr., la vadul Dunării care, începând cu perioada celor două razboaie cu romani purtate împotriva dacilor, în 101-102 și 105-106, va cunoaște influența civilizației romane, devenind dependentă, probabil, de castrul roman învecinat de la Barboși, ca și în multe alte cazuri întâlnite în provincia romană Dacia. Noua așezare daco-romană formată în vadul Dunării, localizată în secolul III d. Hr. undeva la sud de locul actualei Biserici Precista, dar care a fost, în timp, nimicită de apele fluviului care străbat malul stâng. Descoperirile făcute în ultimii ani dovedesc continuitatea așezării din Vadul Dunării în secolele VII-XI: tezaurul de la Galați format din 12 monede de argint bizantine emise între anii 613-685, mormântul cuman din partea vestică a Bisericii Precista precum și o monedă bizantină din vremea împăratului Mihail IV Paflagonianul (1034-1041). Aceste descoperii demonstrează că Galații datează din perioada anterioară întemeierii statului moldovean. Cele mai vechi urme arheologice datează din neolitic, mai precis din epoca fierului. În mod cert în prima epocă a fierului au existat așezări umane aici, drept pentru care în Vatra Orașului s-au găsit vârfuri de săgeți din fier provenite dintr-un mormânt tumular datând din secolul IV î.Hr. La Barboși au fost descoperite vase grecești, datând din secolul V î.Hr. Barboșii au fost o importantă davă dacică, cetate fortificată ce a durat aproape 500 de ani. Aici s-a descoperit și un sanctuar asemănător celui de la Sarmizegetusa. Cetatea dacică de la Barboși a fost cucerită de romani, care apoi au fortificat zona, fapt confirmat și de către Dimitrie Cantemir și Miron Costin.

Prima menționare documentară a orașului Galati (pe atunci târg) datează din 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea).

Galațiul a crescut în importanță după ce turcii au cucerit cetățile Chilia și Cetatea Albă, în iulie-august 1484, orașul rămânând singurul port al Moldovei cu rol important în comerțul intern, dar și în cel polono-turc. În 1789, în timpul războiului ruso-turc din 1789 – 1791, Galațiul a fost incendiat de către armatele generalului rus Mihail Kamensky, aceasta fiind una dintre numeroasele pustiiri care au fost îndurate de oraș în războaiele ruso-turce din sec. XVIII și începutul secolului al XIX-lea. În ciuda acestor perioade grele, comerțul și navigația se dezvoltă în așa fel încât Rusia înființează, în anul 1775, primul consulat local, iar Franța și Anglia organizează vice-consulate, în anul 1805. În 1850, SUA își deschide un viceconsulat, ridicat la rangul de consulat în 1858, prin decizia președintelui american James Buchanan de a-și numi un consul la Galați. Începând cu anul 1834, vapoare cu aburi austriece fac deja curse regulate din Galați. Mai mult decât atât aici se făcea un important comerț de tranzit cu țările germane. Construcța de nave militare de mari dimensiuni era o importantă activitate economică a orașului, în acest sens un călător prin Țările Române, abatele Bošković, afirmă că: „Am văzut acolo o corabie foarte mare, de felul acelora cărora turcii le spun caravele, care se află pe șantier, gata să fie lansată la apă. Fusese comandată de Isaac-aga, vameșul cel mare al Constantinopolului. Vasul era foarte mare, șaptezeci de pași pe șaptesprezece și încărcată cu optzeci și patru de tunuri de bronz.”

La Galați a trăit în tinerețe Petru Rares, fiul lui Ștefan cel Mare, timp în care a făcut comerț cu pește. A urmat la conducerea Moldovei și a avut două domnii.

Hatmanul Mazepa a fost înmormântat la Galați la biserica Sf. Gheorghe, care era închinată laIerusalim. Biserica Sf. Gheorghe din Galați a fost ridicată „prin osârdia dumnealui Hagi Mihalache în timpul lui Istrate Dabija Voievod, în anul 7172, deci 1664, aprilie 1”, așa cum reiese din inscripția bisericii [16]. La construirea ei s-au folosit materiale din castrul roman de la Barboși (cartier al Galațiului), iar ctitorul, probabil un negustor, a închinat biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Hatmanul Mazepa a fost înmormântat în biserică, în mijlocul navei, într-un mormânt cu boltă construit din cărămizi. După înfrângerea lui Dimitrie Cantemir de la Stănilești, tătarii jefuiesc și incendiază Galații, biserica Sf. Gheorghe este prădată. Se pare că mormântul lui Mazepa a fost refăcut și deranjat de încă vreo câteva ori până când i sa pierdut urma în urma demolării Bisericii Sf. Gheorghe în 1962. În zilele noastre două cartiere (Mazepa I și II) din municipiu poartă numele hatmanului Mazepa, iar într-un parc de pe strada Basarabiei i s-a ridicat o statuie.

Începuturile secolului XIX găsește Galați total implicat în evenimentele deosebit de importante ale vremii. Astfel, numele orașului este strâns legat de începuturile mișcării eteriste în Țările Române. Acțiunea de la Galați, așa cum este cunoscută de istorici, reprezintă un șir de evenimente petrecute în portul dunărean, de la înființarea primei Eforii din Principate în acest oraș, culminând, în februarie 1821, cu măcelărirea supușilor otomani din Galați. Acțiunea de la Galați trebuie considerată și plasată în rândul momentelor importante care au determinat evoluția mișcărilor anului 1821. Masacrul de la Galați, repetat curând în alte orașe ale Moldovei, avea să deschidă, în fapt, un lung deceniu de confruntări greco-otomane. Continuarea acțiunii va demonstra din plin temeinicia motivelor care impuseseră alegerea portului dunărean printre centrele principale ale insurecției eteriste. În 1837, Galațiul dobândește statutul de port liber, (porto-franco), iar după războiul Crimeei din 1854 – 1856 devine, împreună cu Sulina, sediu al Comisiei Europene a Dunării. Prealabil Unirii Principatelor din 1859, orașul este condus de pârcălabul Alexandru Ioan Cuza, născut la Bârlad, ales ulterior ca domnitor în Moldova și în Țara Românească. Reședința sa, situată pe Strada Al. I. Cuza, în apropierea gării orașului, găzduiește în prezent un muzeu. După Unirea Principatelor, dezvoltarea orașului s-a accelerat. S-au înființat noi școli primare și s-a deschis, la 26 octombrie 1864, Școala superioară de comerț „Alexandru Ioan I”, iar în anul 1867 s-a înființat una dintre cele mai vechi instituții de studiu liceal din țară, Liceul „Vasile Alecsandri”. De la câteva fabrici în 1870, s-a ajuns la 41 în 1908. Ștefan Zeletin, în lucrarea sa Burghezia română, nota că: „În procesul de naștere a Românei moderne trebuie să se deosebească două mari curente: unul zgomotos dar superficial, anume al ideilor liberale care pleacă de la Paris spre București și Iași; altul tăcut dar adânc, care pleacă de la Londra spre Galați și Brăila: e curentul economiei capitaliste engleze.” Activitatea comercială s-a dezvoltat și din cauza exportului masiv de cereale, poziția importantă pe care o avea portul Galați în exportul țării fiind remarcată și de consulul Franței din oraș care, la 8 aprilie 1870, nota că: „portul Galați a devenit antreprenorul general al cerealelor pe care Moldova le exportă pe Dunăre și Marea Neagră în Anglia, Franța și Italia”. Se recunoștea că înflorirea orașului se datora regimului de oraș „porto-franco”, însă la 22 decembrie 1882 acest statut a fost înlăturat.

Totuși, între anii 1900-1914, orașul desfășura un considerabil comerț de cereale și cherestea, în care se implicau și reprezentanții celor 16 consulate străine din oraș. O revoltă țărănească a izbucnit în regiune în 1907, aceasta fiind înăbușită de armata română. În 1911, la Galați se dezvelește prima statuie din țară a poetului Mihai Eminescu. În perioada interbelică, (dar și înainte), Galațiul a fost reședința județului Covurlui, mai apoi a Ținutului Dunării odată cu reorganizarea administrativă a lui Carol al 2-lea, după model italian. Orașul a cunoscut o înflorire deosebită, devenind, la recensământul din 1930, din punct de vedere al populației, aproximativ 112.000 de locuitori, al cincilea oraș al țării, fiind devansat doar de București, Chișinău, Iași și Cernăuți.

În timpul celui de-al 2-lea război mondial, Galațiul a fost bombardat de aviația rusă și apoi de cea germană, centrul istoric fiind distrus aproape în întregime, „gara de călători”, o clădire impunătoare, inaugrată de regele României în data de 13 septembrie 1872 fiind distrusă la fel ca și multe alte clădiri istorice. În 1952 devine reședința regiunii Galați, ca mai apoi să devină reședința actualului județ Galați. Din 1965 cunoaște o nouă înflorire, o dată cu începutul funcționării combinatului siderurgic, considerat pe atunci, cel mai mare din Europa de Est.

Conform datelor Recensământului locuințelor și populației din 2011, orașul avea o populație de 249.432 locuitori. INS, în iulie 2015 a oferit un comunicat în care arăta faptul că municipiul are 306.000 locuitori. În 2019, situația se schimbă puțin, iar Galațiul pierde circa 1000 de suflete, conform comunicatului INS din Ianuarie 2019. Totodată, orașul trece pe locul 5 în clasamentul național, după București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, devansând Constanța, Craiova și Brașov. Dacă vom considera spre înființare, Zona Metropolitană Dunărea de Jos, populația adunată a municipiilor Brăila și Galați (strict a acestora), ar fi de peste 500.000 de locuitori, la care se mai adaugă locuitorii comunelor limitrofe și posibil a orășelului Măcin. Zona Metropolitană Dunărea de Jos, ar fi a doua ca populație (prima fiind Zona Metropolitană București-Ilfov, iar a treia fiind Zona Metropolitană Iași).

1831: || 8.605 locuitori

1842: |||| 25.000 locuitori

1850: ||||||| 52.765 locuitori

1900: |||||||| 62.678 locuitori

1912: |||||||||71.641 locuitori

1930: |||||||||||||| 100.611 locuitori

1941: |||||||||||| 91.765 locuitori

1948: |||||||||| 80.411 locuitori

1956: ||||||||||||| 95.646 locuitori

1966: ||||||||||||||||||| 151.415 locuitori

1977: |||||||||||||||||||||||||||||| 238.292 locuitori

1992: ||||||||||||||||||||||||||||||||||||| 326.141 locuitori

2002: ||||||||||||||||||||||||||||||||||| 298.861 locuitori

2011: |||||||||||||||||||||||||||||||| 249.732 locuitori

2015: |||||||||||||||||||||||||||||||||||| 306.000 locuitori

2019: ||||||||||||||||||||||||||||||||||| 305.000 de locuitori.

6 ianuarie: Aruncarea Crucii în apele Dunării pentru sfințire. (se practică și în alte orașe românești de pe malul Dunării)

15 ianuarie: Se sărbătorește în Parcul Municipal, ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu

15 iunie: Se comemorează în Parcul Municipal, trecerea în neființă a poetului național Mihai Eminescu

24 ianuarie: Sărbătoarea Micii Uniri înfăptuite de Alexandru Ioan Cuza, fost pârcălab de Galați

Festivalul Scrumbiei, care are loc începând din anul 2000, în duminica Floriilor

Rock la Dunare(DANUBE Rock Festival)

Festivalul Mâncării (Street Food Festival)

Semimaratonul Hervis

15 August: Ziua Marinei Române

6 Iunie: Zilele Galați

Printre personalitățile notabile născute în Galați se pot enumera:

Constantin Levaditi (1874 – 1953), inframicrobiolog naturalizat în Franța, membru de onoare al Academiei Române;
Virgil Madgearu (1887 – 1940), economist român, sociolog, și politician;
Ioan S. Nenițescu (1854 – 1901), monograf, scriitor, membru corespondent al Academiei Române.
Camil Ressu (1880 – 1962), pictor, membru titular al Academiei Române;
Heinrich Fischer-Galați (1879-1960), traducător, redactor și industriaș evreu; fondator și președinte al Societății Esperantiste din Galați (prima societate esperantistă din România, anul 1904)[26], al Federației Societăților Esperantiste din România și al Centrului Esperantist Român; în 1910 a fost decorat cu ordinul „Steaua României”.
Mihai Manea, profesor asociat la Departamentul de Economie al MIT, olimpic internațional la matematică, absolvent al Universității Princeton, doctorat la Harvard.
Teodor Iordăchescu (1884 – 1958), demnitar comunist

sursă principală: https://ro.wikipedia.org/wiki/Galați